”Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural din ansamblu de monumente istorice a Mănăstirii Căldăruşani”

În urma eforturilor de ani de zile şi a iniţiativei conducerii mănăstirii şi la intervenţia Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române s-a lucrat la un proiect de ,,Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural din ansamblu de monumente istorice a Mănăstirii Căldăruşani”, proiect întocmit de arhitectul George-Bogdan Teodorescu, împreună cu o echipă pluridisciplinară de specialişti şi experţi atestaţi în domeniul monumentelor istorice, împreună cu o echipă de specialişti în domeniu ai Consiliului Judeţean Ilfov care asigură şi cofinanţarea din fonduri europene a celor două biserici, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (1638) şi Sfântul Ioan Evanghelistul (1817).

Acest proiect a fost depus spre aprobare la A.D.R. Bucureşti-Ilfov pentru finanţarea prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 prioritatea de investiţii 5.1: ,,Conservarea, Protejarea, Promovarea şi Dezvoltarea Patrimoniului Natural şi Cultural”.

Lucrarile ample continua, in prezent se lucreaza la partea exterioara a bisericilor, cat si la modificarea acoperisurilor si a picturii acestora.